Topul celor mai mari companii din România. Ce poziție ocupă Dacia

Topul celor mai mari companii din România. Ce poziție ocupă Dacia
Publicat: 31/05/2012, 15:18
Actualizat: 31/05/2012, 15:18

Petrom a rămas în 2011 cea mai mare companie din România cu afaceri de aproape 4 mld. euro, însă în următorii ani se anunță o luptă strânsă la vârf, în condițiile în care compania de pe locul doi, producătorul Dacia, câștigă teren.

Ziarul Financiar a realizat pentru al șaptelea an consecutiv topul celor mai mari companii din România, pe baza datelor comunicate de firme sau a estimărilor proprii, care arată că primele zece firme în funcție de cifra de afaceri au avut un rulaj de peste 19 mld. euro în 2011, adică 14% din PIB-ul României. Într-o economie care în 2011 s-a aflat sub semnul incertitudinii, giganții locali au continuat să câștige teren, afacerile lor având o creș­tere de aproximativ 20%.

Top 10 cele mai mari companii din România a suferit puține modificări, dar se remarcă avansul rapid al producătorului Dacia pe seama exporturilor. Totodată, topul notează prezența pentru ultima oară a Nokia, finlandezii închizându-și la finele anului 2011 capacitățile de producție locale de la Jucu (Cluj), după ce făcuseră 1,6 mld. euro în 2010. În viitor, locul lăsat liber de Nokia ar putea să fie umplut fie de o companie din retail, energie sau telefonie mobilă, acestea fiind cele care își dispută în mod tradițional supremația în economia românească. (Ioana David)

Citește articolul integral în Ziarul Financiar

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum ne ajută Inteligența Artificială să înțelegem mai bine virusurile?
×